Si iata cum, inevitabil, a venit si ziua de 31 august. Ultima zi de vara. Este cea mai trista zi din an. Desi toamna, cu culorile ei fanteziste si atmosfera bacoviana isi face loc usor, printre frunzele copacilor batrani din fata blocului, gandul nu poate sa nu-mi fuga, chiar si pentru cateva clipe, la vara ce tocmai a trecut, la toate nebuniile pe care le-am facut sau mi-am dorit sa le fac, la locurile pe care le-am vazut sau mi-am dorit sa le vad. Cerul e trist, isi cere dreptul de a vedea soarele din nou.

Aseara a plouat. Atat de frumos si de linistit. Stateam in pat, citind, si dintr-o data m-a izbit mirosul acela pur de ploaie de toamna. Am fumat o tigara la geam si, uitandu-ma asa, in gol, am vazut una dintre cele mai frumoase scene. Erau doi tineri. Poate nu mai mult de 23 de ani. Ea alerga in fata, el dupa ea. A prins-o de mana, a strans-o in brate si i-a soptit ceva la ureche. Apoi a ingenuncheat in fata ei si a scos o cutiuta din buzunar. M-am emotionat atat de tare... Am facut un pas in spate, sa nu ma vada, sa nu se simta stanjeniti. S-au asezat pe niste scari. El a cuprins-o cu mainile si ea a pus capul pe umarul lui. Ploaia ii uda pana la piele, facandu-i oarecum mai puri. M-am retras in pat si am citit in continuare. Peste aproximativ o ora, am iesit sa fumez din nou, curiozitatea fiindu-mi starnita de niste tipete infundate. Pe scarile ude nu mai era decat el, singur si trist... La un moment dat a luat de jos cutiuta, a pus-o in buzunar, si s-a indepartat usor. L-am privit pana ce silueta lui nu s-a mai vazut. M-am intristat nespus... Blestemata fii tu, vara ce tocmai te-ai terminat ...